Rănile lui Mihai Nistor s-au vindecat cu greu după ce a fost furat la Rio. „A fost cel mai greu moment al carierei mele. Alții ar fi clacat!”

Rănile lui Mihai Nistor s-au vindecat cu greu după ce a fost furat la Rio.
  • Publicat:
  • Actualizat:

În perioada 10-13 mai, Iașiul va găzdui ediția a 42-a a Centurii de Aur „Nicolae Linca”, o competiție de tradiție în boxul românesc. În ring vor urca aproape 100 de pugiliști din 14 țări, iar organizatorul, președintele FR Box Vasile Câtea, le promite fanilor „nobilei arte” că vor avea parte de dueluri spectaculoase în cele patru zile de întreceri. Cu siguranță cel mai așteptat moment de către ieșeni va fi prezența în ring a campionului „supergreu” Mihai Nistor.

Născut în comuna ieșeană Erbiceni, Nistor a fost singurul pugilist român prezent la Olimpiada de la Rio, anul trecut. Mihai a pierdut atunci în turul II în fața iordanianului Hussein Iashaish, după o decize scandaloasă a arbitrilor, după un meci pe care l-a controlat în cea mai mare parte. Chiar dacă au trecut luni bune de la acel moment, campionul ieșean este și acum bântuit de nedreptatea care i s-a făcut. Dezamăgirea a fost uriașă, iar Nistor a avut nevoie de un psiholog pentru a trece peste eșecul suferit.

„Mi-a fost foarte greu să trec peste acel moment. Am plecat la Rio cu gândul la o medalie, dar am pierdut în primul meci. M-au învins arbitrii… A fost un moment foarte greu pentru mine. Cel mai dificil moment al carierei din punct de vedere psihic”, spune Mihai Nistor, care a rememorat momentele de după eșecul din ring. „M-am dus în cameră după meci și am stat în pat vreo trei ore. Singur. Eram ca o mașină pusă pe liber. Am simțit că s-a rupt ceva în mine atunci. Poate alte persoane ar fi luat-o pe căi greșite în situația mea. Viața îți arată și partea neagră, iar eu am văzut-o atunci. Trebuie să știi să te controlezi în astfel de situații, să ai un echilibru, altfel o iei razna. Te apuci de alte prostii. Datorită antrenorului meu, Valentin Vrânceanu, am trecut mai ușor peste. Am avut nevoie și de un psiholog. Am făcut terapie cu un psiholog. Și acum fac. Abia spre sfârșitul anului se poate spune că mi-am mai revenit. Când am ajuns la București de la Rio, eram într-o stare foarte proastă, parcă eram căzut de la etajul 15. M-am ridicat și sunt OK acum”.

În acest an, Mihai Nistor speră să urce pe podium atât la Campionatele Europene, cât și la Campionatele Mondiale. „După Centura de Aur mă pregătesc pentru Campionatele Europene din Ucraina, unde am ca obiectiv titlul suprem. Apoi am Mondialele, unde îmi doresc, de asemenea, o medalie”, spune Nistor, care se bucură de revederea cu primul său antrenor, Nicolae Chipirog, cel care i-a pus mănușile în mâini în clasa a X-a. „Mă bucur că am revenit acasă, de fiecare dată mă revăd cu drag și cu primul meu antrenor, Nicolae Chipirog, de la clubul Nicolina. Dânsului și actualului meu antrenor Valentin Vrânceanu le datorez ce sunt acum în box. Ei sunt antrenorii care contează în cariera mea”, a mai spus Mihai Nistor.

Ofertă de a trece la profesioniști

Pugilistul ieșean a dezvăluit că a primit o ofertă de a trece la profesioniști, dar a refuzat-o. „Încă nu vreau să fac pasul la profesionism. Am primit oferte, una chiar acum o săptămână, de la fostul manager al diviziei boxului profesionist AIBA, dar am refuzat. Vreau să obțin mai întâi o medalie olimpică și abia apoi voi face pasul la profesioniști. Visul meu este să devin campion olimpic și voi lupta pentru asta”, a conchis campionul născut la Erbiceni.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
DECIZIE pentru toți românii care au BULETIN. A fost semnat decretul prezidențial
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Cum îți dai seama că mașina ta este urmărită prin GPS?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×